Complementul direct este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra căruia se exercită acțiunea.
Întrebări: pe cine?, ce?
Complementul direct determină:
- un verb: Ascult o doină.
- o locuțiune verbală: Am în vedere studiul folclorului.
- o interjecție: Iată-l!
Complementul direct se exprimă prin:
- substantiv: în cazul acuzativ:
– cu prepoziția pe: Îl văd pe Andrei.
– fără prepoziție: Ioana vrea un costum popular.
- locuțiune substantivală: Bunica are încă ținere de minte.
- pronume în cazul acuzativ:
– cu prepoziția pe: Pe acesta nu îl știu.
– fără prepoziție: Ea crede orice.
- numeral cu valoare substantivală
– cu prepoziție: I-a întrebat pe cei doi despre bunica.
– fără prepoziție: Pe raft sunt patru cărți. Cumpăr două dintre ele.
- verb la modul:
– infinitiv: Nu pot sta mult timp la bunici.
– supin: Termin de scris un referat despre literatura orală.
– gerunziu: Aud cântând pe drum.
- locuțiune verbală la modul:
– infinitiv: Pot ține seama de sfatul tău.
– supin: Mama are de tras un perdaf Mariei.
– gerunziu: Aud tocându-i gura în cealaltă cameră.
