Complementul circumstanțial de loc

Complementul circumstanțial de loc  este partea secundară de propoziție care arată locul unde se desfășoară acțiunea.

Întrebări: unde?, de unde?, încotro?, până unde?

Complementul circumstanțial de loc se exprimă prin:

  • Substantive comune sau proprii în cazurile acuzativ cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: în, la, după, lângă, către, de la, sub, de lângă, de sub, de pe sub, dintre, aproape de, departe de, dincolo de, genitiv cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale: înaintea, înapoia, deasupra, dedesubtul, de-a lungul, de-a latul și dativ (locativ) în ideea ce exprimă ideea de loc:
  • Cartea este pe masă.
  • S-a oprit în fața ușii.
  • El a rămas locului.

 

  • Pronume în cazurile acuzativ, genitiv cu aceleași prepoziții și locuțiuni prepoziționale ca și la substantiv și dativ posesiv, precedat de prepoziții cu regim de genitiv:

S-a așezat lângă el (lângă dumnealui, lângă celălalt, lângă altul).

Către cine s-a îndreptat?

  Înainte cui ai stat la spectacol?

  • Adjectiv pronominal posesiv în acuzativ precedat de prepoziții și locuțiuni prepoziționale cu regim de genitiv:

Se adunase multă lume în jurul nostru.

  • Numerale cu valoare substantivală în cazurile acuzativ și genitiv, precedate de aceleași prepoziții și locuțiuni ca și la substantiv:

Se îndrepta către cei trei.

În preajma celor doi venise multă lume.

  • Adverbe cu sau fără prepoziție și locuțiuni adverbiale de loc.

Pleacă de acolo.

Du-te de acolo.

  • Verbe la supin:

Ba și pe la scăldat am tras o raită. (apud Popescu, Gramatică, p.461)

 

 

Complementul indirect

Complementul indirect este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra căruia se exercită indirect o acțiune sau o însușire.

Întrebări: despre cine?, despre ce?, la cine?, la ce?, cu cine?, cu ce?

Complementul indirect determină:

  • un verb: Îi trimit bunicii o scrisoare.
  • o locuțiune verbală: Nu-și dădea seama de greșeală.
  • o interjecție: E vai de el.
  • un adjectiv: Ana e capabilă de efort susținut.
  • o locuțiune adjectivală: Este cu nasul pe sus față de colegi.
  • un adverb: A lucrat separat de el.

Complementul indirect se exprimă prin:

  • substantiv: în cazul acuzativ:

– cu prepoziție: Mă gândesc la rude.

– cu locuțiune prepozițională: Ioana se arată mândră față de colege.

în cazul dativ: Le dau copiilor un dar.

în cazul genitic cu prepoziție: S-a năpustit asupra mâncării.

  • locuțiune substantivală: Mă gândesc la părerile de rău ale surorii mele.
  • pronume în cazul acuzativ:

– cu prepoziție: Mă tem de orice.

– cu locuțiune prepozițională: El se arată grijuliu față de ai săi.

în cazul dativ: Lui i-am vorbit despre portul popular.

în cazul genitiv cu prepoziție: Au uneltit contra acestuia.

  • numeral cu valoare substantivală în cazul acuzativ:

– cu prepoziție: Se speriase de amândoi.

– cu locuțiune prepozițională: El s-a purtat rezervat față de primul.

în cazul dativ: M-am adresat celor doi.

în cazul genitiv cu prepoziție: A acționat împotriva celor trei.

  • verb la modul:

– infinitiv: Era capabil de a vorbi așa.

– supin: M-am apucat de scris.

– gerunziu: S-a plictisit stând.

  • locuțiune verbală la aceleași moduri ca verbul.
  • adjectiv:

–  propriu-zis: Din gri s-a făcut alb.

– pronominal posesiv cu prepoziție. Ați complotat contra mea.

 

Complementul direct

Complementul direct este partea secundară de propoziție care arată obiectul asupra căruia se exercită acțiunea.

Întrebări: pe cine?, ce?

Complementul direct determină:

  • un verb: Ascult o doină.
  • o locuțiune verbală: Am în vedere studiul folclorului.
  • o interjecție: Iată-l!

Complementul direct se exprimă prin:

  • substantiv: în cazul acuzativ:

– cu prepoziția pe: Îl văd pe Andrei.

– fără prepoziție: Ioana vrea un costum popular.

  • locuțiune substantivală: Bunica are încă ținere de minte.
  • pronume în cazul acuzativ:

– cu prepoziția pe: Pe acesta nu îl știu.

– fără prepoziție: Ea crede orice.

  • numeral cu valoare substantivală

– cu prepoziție: I-a întrebat pe cei doi despre bunica.

– fără prepoziție: Pe raft sunt patru cărți. Cumpăr două dintre ele.

  • verb la modul:

– infinitiv: Nu pot sta mult timp la bunici.

– supin: Termin de scris un referat despre literatura orală.

– gerunziu: Aud cântând pe drum.

  • locuțiune verbală la modul:

– infinitiv: Pot ține seama de sfatul tău.

– supin: Mama are de tras un perdaf Mariei.

– gerunziu: Aud tocându-i gura în cealaltă cameră.

 

Atributul verbal

Se exprimă prin:

a) verb la modul:

  • infinitiv cu sau fără prepoziție: Gândul de a pleca l-a frământat mult. Avea înfățișarea a nu percepe nimic.
  • supin: Drumul de parcurs era lung.
  • gerunziu: Câinii lătrând l-au speriat.

b) locuțiune verbală la modul

  • infinitiv cu sau fără prepoziție: Dorința de a-și bate joc de orice și-a manifestat-o.
  • supin: Semnul de adus aminte l-a făcut pe deget.
  • gerunziu: Îi plăcea mirosul mâncării dând pe răscoale.