Diferențierea dintre decât și doar este una foarte simplă, dar foarte problematică în limbajul cotidian, așadar dacă tu îți dorești să te deosebești de restul care folosesc greșit aceste două cuvinte, învață o regulă simplă:
În construcții afirmative se folosește „doar”, iar în construcții negative se folosește „decât” (adverb restrictiv!).
Exemplificare:
- doar: Am doar doi lei.
- decât: Nu am decât doi lei.
În cele mai multe cazuri, așa este. Însă, nu trebuie absolutizată regula. Iată două exemple:
DECÂT doi lei, mai bine doi dolari [cel putin, atunci când suntem plecați din țară]. DOAR NU credem că moneda noastră este acceptată peste tot.
ApreciazăApreciază
Așa este, numai că aici se punea strict problema alternativei DECÂT – DOAR . NUMAI, cu același sens, se folosește atât în construcții afirmative ( Numai tu mi-ai mai rămas.), cât și în construcții negative: NUMAI unul nu și-a găsit locul. Deși construcția e negativă, NUMAI (sau chiar DOAR) nu poate fi înlocuit cu DECÂT. Așadar, problema e puțin mai complicată!
ApreciazăApreciază
Azi AM băut DOAR o bere.
Azi N-AM băut DECÂT o bere.
Azi N-AM băut DOAR patru beri…:)
ApreciazăApreciază