Arhivele lunare: septembrie 2017

Când scriem ,,scoateți” și când scriem ,,scoate-ți”?

scoateti.jpg

Verbul la imperativ de tipul ,,scoateți”, ,,aprindeți”, ,,spuneți”, vor conține cratimă doar în cazul în care ne aflăm la persoana a doua, singular. (Acțiuni îndreptate către sine)

Pentru persoana a a doua pluaral, NU EXISTĂ CRATIMĂ!

Exemple corecte:

Hei, voi, scoateți alimentele din sac!

Hei, tu, scoate-ți prostiile (tale) din cap!

Cratima 

Cratima („‑”) (din greaca modernă: κράτημα „acțiunea de a ține”) sau „liniuța de unire” este un semn ortografic utilizat pentru:

  • a rosti două părți de vorbire diferite într-o singură silabă
  • evitarea hiatului
  • marcarea absenței vocalei inițiale/finale
  • la nivel prozodic, conservă ritmul și măsura versurilor

Sursa: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cratim%C4%83

Se merită sau merită? 

““””A apărut în vorbirea curentă verbul reflexiv “a se merita”, dar acest verb în limba română nu există, forma corectă conform DOOM2 fiind “a merita”, singura excepție fiind când folosim expresia: “se merită unul pe altul”

Exemple:

  • Greșit: Această ofertă se merită a fi luată în calcul.
  • Corect: Această ofertă merită a fi luată în calcul.

Mă doare apendicita sau apendicele?

Una dintre cele mai frecvente greșeli ale românilor este confuzia dintre afecțiunea unui organ și organul propriu-zis, așadar pentru a nu mai face o astfel de confuzie, dorim să lămurim acest aspect, cum v-am obișnuit, printr-o regulă simplă:

  • când este vorba de afecțiunea unui organ “apendicita”, “amigdalită”, vom spune: Am fost diagnosticat cu amigdalită/apendicită.
  • când este vorba despre organul propriu-zis “apendice”, “amigdale”, vom spune: Mă doare apendicele./ Mă dor amigdalele.

De acum nu mai avem nicio scuză pentru a nu face diferențierea dintre aceste cuvinte.

Ioan Slavici (1848-1925)

slavici.jpg

Prozator ardelean, unul dintre marii clasici ai literaturii române (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna).

Opera sa cuprinde basme (Zâna Zorilor, Florița din codru), nuvele (Moara cu noroc, Budulea Taichii, Pădureacnca, Scormon), romane (Mara, Din bătrâni), memorii (Amintiri, Lumea prin care am trecut). Ca gazetar editează mai multe ziare și reviste (Tribuna, Vatra etc.).

Operele sale oglindesc lumea satului și a târgului transilvănean, remarcându-se prin finețea analizei psihologice a personajelor, autenticitatea imaginii universului prezentat și atitudinea etică a scriitorului față de problemele lumii descrise.

Scrie nuvela Popa Tanda în anul 1873 și o citește la Junimea în 1874. Nuvela apare în Convorbiri literare, în iunie 1875.

Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre

in.jpg

 

Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substantiv în cazul vocativ.

Exemple:

„Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea.” (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
„Dar ești  vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?” (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)

Notă: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!

 

Sursa: http://corect-gresit.blogspot.ro/

Despre ,,oa” și ,,ua”

oa.jpg

1. La început de cuvânt vom scrie întotdeauna ,,oa”: oare, oameni, oaste.

2. După consoană se scrie și se pronunță ,,oa”: foarte, doar, coadă, moară.

3. După vocală se scrie:

  • ,,oa” când alternează cu ,,o”: cuvioasă/cuvios, respectoasă/respectos.
  • ,,ua” când nu alternează cu ,,o” (ci cu ,,uă”): a doua/două, piua/piuă, roua/rouă.