
Îmi este greu să fac un top, dar am decis să vă ajut cu câteva recomandări de cărţi:
- Vânătorii de Zmeie – Khaled Hosseini
- Una dintre cărțile mele preferate. Cu adevărat emoționant, trist…
- Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini
- Povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem şi a unui oraş care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, se încăpăţânează să renască din propria-i cenuşă.
- Și munții au ecou – Khaled Hosseini
- ŞI MUNŢII AU ECOU explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înşală, surprind şi se sacrifică unii pentru ceilalţi, atunci când contează cel mai mult.
- Lecţii de optimism pentru cei hotărâţi să fie fericiţi – Jean-Paul Guedj
- Această carte este ea însăşi o lecţie despre fericire, care se învaţă foarte uşor, plecând de la principiul că fiecare avem în noi forţe pozitive ce aşteaptă doar momentul de a se manifesta, iar acest lucru se întâmplă dacă le descoperim, le conştientizăm şi lucrăm cu ele.
- Limbajul corpului. Atenţie, gesturile vorbesc pentru noi – Isabelle Duvernois
- Amintiţi-vă că trupul dumneavoastră este un instrument minunat cu ajutorul căruia puteţi obţine succesul la locul de muncă, permiţându-vă să vă sporiţi puterea de convingere şi de negociere, să vă maximizaţi potenţialul sau, pur şi simplu, să comunicaţi mai eficient.