Alternanțele fonetice sunt modificări de sunete care produc de obicei în rădăcina cuvântului, dar și în sufixe, apărând în timpul flexiunii și în procesul derivării:

joc-joacă (o – oa); răfuială-răfuieli (ia-ie).

Alternanțele fonetice se pot produce între:

• vocale (alternanțe vocalice): măr-meri (ă-e);
• consoane (alternanțe consonantice): urs-urși (s – ș);
• o vocală și un diftong: om – oameni (o – oa);
• semivocale: zmeu-zmei (u-i);â
• grupuri de două sau trei consoane.

Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele vorbirii din punct de vedere fizic (articulatoriu şi acustic), precum şi calităţile fizice ale sunetelor.

Sunetul este senzaţia auditivă, produsă de o vibraţie acutică, totalitatea sunetelor vorbirii formând limbajul articulat ca facultate specifică omenească.

Fonemul este unitatea sonoră care nu poate fi analizată în unităţi mai mici şi succesive şi care serveşte la diferenţierea unui cuvânt de altul: nor, cor, dor etc. Este deci cea mai mică unitate sonoră care intră în alcătuirea cuvintelor, contribuind la diferenţierea lor.