I. Conjuncţiile compuse deoarece, deşi, fiindcă, încât, întrucât, aşadar, carevasăzică, vasăzică (,,prin urmare”, ,,deci”) se scriu într-un singur cuvânt, pentru că fuziunea părților componente este de mult desăvârșită. Ultimele trei sunt și adverbe.

Când nu este conjuncție, ci are înțelesul ,,vrea să însemne”, grupul va să zică se scrie în cuvinte separate.

II. Conjuncțiile compuse ca să, ca… să, încât să, de să se scriu în cuvinte separate.

Tot în cuvinte separate se scriu locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, pentru ca să, ci toate că, din cauză că, de pe când, până unde, până pe unde, ori de câte ori, după cum, imediat ce etc.

III. Conjuncția subordonatoare compusă fiindcă se scrie cu doi i, prima parte componentă fiind verbul a fi la gerunziu.

Conjuncția este partea de vobire neflexibilă cu rol de legătură atât în propoziție, cât și în frază.

După origine:

• primare: ca, să, și, nici, de, dar, iar, ori, sau
• formate în limba română: din prepoziții (de, până), din adverbe relative (unde, cum, cât), din verb (fie)

După alcătuire:

• simple: și, nici, iar, dar, însă, ci, ori, sau, să, că etc.
• compuse: ca să, deoarece, întrucât, fiindcă, precum, deși, încât, să, cum

După rolul lor:

• coordonatoare: copulative (și, nici, iar), adversative (dar, iar, însă, ci, și), disjunctive (ori, fie), concluzive (deci, așadar)
• subordonatoare: ca, să, ca… să, dacă, de, deși, încât

Conjucțiile nu au funcție sintatică.