Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre

in.jpg

 

Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substantiv în cazul vocativ.

Exemple:

„Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea.” (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
„Dar ești  vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?” (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)

Notă: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!

 

Sursa: http://corect-gresit.blogspot.ro/

Anunțuri

Interjecția

intejectția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care are intonație exclamativă, exprimă o stre sufletească, o senzație, manifestări de voință sau imită diferite sunete și zgomote din natură.

După înțeles:

  • intejecții propriu-zise exprimă senzații, sentimente: ah!, vai!, uf!, brr! etc.
  • interjecții de adresare exprimă manifestări de voință: măi, bre, fă, băi, hai, iaca, uite, dii, na, iată
  • interjecții onomatopeice imită sunete sau zgomote din natură: trosc! pleosc! miau! cucurigu!

După origine:

  • primare: zău, vai
  • împrumutate: amin, bre, halal, bravo, pardon, servus
  • create spontan: ei, zdup, oh, aouleu etc.
  • provenite din alte părți de vorbire: fă, dracu, păcat, naiba, aș, păi, poftim, păzea, uite etc.

După formă:

  • simple: ah, boc, miau etc.
  • compuse: ei aș, haida-de, ia hai, tic-tac, heirup etc.

Nu toate interjecție au funcție sintatică.

Locuțiunile interjencționale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar care țin locul unei interjecții: ia te uită, pe naiba, nu zău, Doamne ferește.