Dacă mulţimea de referinţă este exprimată printr-un singular cu sens colectiv, atunci se poate folosi prepoziţia DIN (unul din grup), dar dacă mulţimea respectivă este exprimată printr-un substantiv la plural, atunci trebuie utilizată prepoziţia DINTRE.

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă cu rol de legătură numai în propoziție, unde leagă un atribut sau un complement de termenul regent (cuvântul determinat), între ele stabilindu-se un raport de subordonare la nivelul propoziției.

După origine:

• moștenite din limba română: a, cu, de, în, la, pe, asupra, către, fără, pentru etc.
• împrumutate din alte limbi: contra, versus, pe, via
• create în limba română: prin compunere (despre, dinspre, înspre, de la, de pe la), prin conversiune (grație, mulțumită, datorită, deasupra, înaintea, asemenea)

Observație: Tind să devină prepoziții și unele gerunzii de tipul exceptând, privind cu sensul unor locuțiuni prepoziționale: cu excepția, privitor la, cu privire la.

După alcătuire:

• simple: cu, pe, de, la, spre, sub, în, pentru, lângă, prin, din etc.
• compuse: despre, dinspre, înspre, de către, de lângă, pe la, de pe la, de pe lângă

Prepozițiile nu au funcție sintatică, acestea intră în alcătuirea părților de propoziție pe care le subordoneaza termenului regent.

Locuțiunile prepoziționale sunt grupuri de cuvinte care au rolul unei prepoziții:

• Au venit toți în afară de el. (fără)
• S-au oprit în fața magazinului. (înaintea)

! Se scrie cu cratimă prepoziția compusă de-a din locuțiuni precum: de-a binelea, de-a sila, de-a dreptul

! Se scriu despărțile preopozițiile compuse: de la, de lângă, de peste, de după, de sub, pe la, de pe la