Pronumele negativ nimeni

nimeni

Probabil și voi ați auzit la ordinea zilei forme precum „n-am spus la nimeni”, “nu dau la nimeni”, „n-am cerut la nimeni” etc., acestea fiind doar câteva dintre formulările greșite de care ne lovim zi de zi. Pentru a nu face și tu o astfel de greșeală noi îți vom explica regula privind acest pronume negativ:

  • poate răspunde la întrebările “cine?” sau “pe cine?”

Nimeni nu este în camera. (Cine nu era în cameră? – Nimeni.)

  • poate răspunde la întrebarea “cui?” sau “a/ai/ale cui?”, pentru a fi corect folosit, pronumele “nimeni” trebuie să devină “nimănui”

N-am spus nimic nimănui. (Cui n-am spus? Nimănui.)

 

Anunțuri

,,Care” sau ,,pe care”?

care.jpg

De ce uităm de prepoziția ,,pe”, dacă stăm să ne gândim, nu ne-a greșit cu nimic, de aceea, după ce veți citi acest articol, veți pune prepoziția corect. Sunt mulți oameni ,,care” nu știu să folosească ,,pe care” în vorbire și în scris.

Prepoziția ,,pe” plasată înaintea lui ,,care” indică acuzativul, așadar, vom spune corect:

Fata pe care am văzut-o.

Cartea pe care am citit-o.

Filmul pe care l-am văzut.

Vom folosi ,,care” atunci când substantivul răspunde la întrebarea “cine / ce?” (este subiect). O altă regulă simplă de aplicat și reținut, atunci când subiectul realizează el însuși acțiunea, prepozița “pe” nu trebuie așezată în fața lui “care”.

Care fată este mai deșteaptă?

Omul care merge este bunicul meu.

Despre cum scriu unii: î-mi, î-ți, î-și

imi.jpg

Cratima este dușmanul unora, chiar dacă nu este cazul, mulți o folosesc ,,pentru a da bine”. Dar o folosesc și corect? Recent, am văzut câteva postări în care, unele persoane scriau ,,î-mi”, ,,î-ți” și ,,î-și” cu cratimă, serios? Nu există: î-mi, î-ți, î-și. 

Trebuie să înțelegem că formele neaccentuate ale pronumelui personal care încep cu vocala ,,î-” trebuie scrise fără cratimă (îmi, îți, își, îi, îl), ÎNTOTDEAUNA! 

Exemplu: Îmi dau seama.

Îți place să inventezi.

Unii își fac propriul DOOM.

Noștri / voștri sau noștrii / voștrii

vostri

Unii oameni pun ,,i-urile” după auz, dacă tot e gratis, de ce nu? Bine, bine, dar cum este corect? Tot ce trebuie să rețineți este faptul că NU există formele: NOȘTRII și VOȘTRII: dragii noștrii / voștrii, ci dragii noștri / voștri. De ce? Pentru că nu zicem: dragile noastrele, ci dragile noastre.

Corect: NOȘTRI și VOȘTRI

Greșit: NOȘTRII și VOȘTRII

Pronumele

pronum

Pronumele este partea de vorbire care ține locul unui substantiv într-o comunicare.

Pronumele personal indică diferite persoane care participă la actul comunicării.

  • are trei persoane: persoana I, a-IIa și a III-a
  • două numere: singular și plural
  • forme diferite de gen, numai la persoana a III-a: masculin și feminin
  • forme: accentuate (la toate cazurile), neaccentuate (Ac. și D.)

Pronumele reflexiv exprimă identitatea dintre obiectele asupra cărora se exercită direct sau indirect acțiunea verbelor și subiectul acestora.

  • are forme accentuate și neaccentuate
  • numai cazurile acuzativ și dtiv
  • forme proprii numai pentru persoana aIII-a, acestea nedeosebindu-se după număr și gen
  • este marcă a diatezei reflexive, intrând in structura verbului

Pronumele posesiv înlocuiește atât numele obiectului posedat, cât și numele posesorului.

  • forma alor la D.-G. a articolului genitival apare numai în structura pronumelui posesiv
  • adjectivul pronominal posesiv: când determină un substantiv și se acordă în gen, număr și caz și are funcția sintatică de atribut adjectival

Pronumele demonstrativ înlocuiește numele unui obiect, arătând apropierea, depărtarea, identitatea și diferențierea acestuia față de alt obiect.

  • pronumele demonstrativ de apropiere
  • pronumele demonstrativ de depărtare
  • pronumele demonstrativ de identitate
  • pronumele demonstrativ de diferențiere
  • adjectivul pronominal demonstrativ: determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, are funcția de atribut adjectival

Pronumele nehotărât ține locul unui substantiv, fără să dea vrep indicație precisă asupra obiectului.

  • simple: altul, atât, unul, tot, cutare
  • compuse: fiecare, oricine, oricare, orice, oricât, oriunde, cineva, câteva, altcineva, altundeva, oriunde, oarecare, vreunul
  • adjectivul pronominal nehotărât: determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, are funcția de atribut adjectival

Pronumele negativ înlocuiește numele obiectelor prezentate ca inexitente.

  • exemple: nimeni, nimic, nici unul, nici una
  • apar numai în propoziții negative
  • adjectivul pronominal negativ: determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, are funcția de atribut adjectival

Pronumele interogativ ține locul substantivului așteptat ca răspuns la o întrebare.

  • exemple: care, cine, ce, cât
  • apare numai în propoziții interogative
  • funcția sintatică corespunde cu aceea a cuvântului așteptat ca răspuns la întrebare
  • adjectivul pronominal interogativ: determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, are funcția de atribut adjectival

Pronumele relativ are rolul de a face legătura în fraza între o propoziție subordonată și regenta ei.

  • sunt omonime cu pronumele interogative: care, cine, ce, cât
  • există un pronume relativ compus: ceea ce
  • îndeplinește funcție sintatică în propoziția pe care o introduce
  • în cazul genitiv se acordă în gen, număr cu substantivul pe care îl înlocuiește și articolul genitival se acordă cu substantivul determinat de pronumele relativ cu funcție sintatică de atribut
  • adjectivul pronominal relativ: determină un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, are funcția de atribut adjectival

Pronumele de întărire a dispărut din limba română contemporană, azi fiind un arhaism. Astăzi se folosește adjectivul pronominal de întărire, care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat și are rolul de a preciza prin insistență obiectul determinat de acesta și are funcția sintatică de atribut adjectival.

  • persoana I  masculin – feminin: însumi – însămi (sg.), înșine – însene (pl.)
  • persoana II masculin – feminin: însuți – însăți (sg.), înșivă – însevă (pl.)
  • persoana III masculin – feminin: însuși – însăși (sg.), înșiși – înseși (însele) (pl.)