Limba română o poveste…

lb rom.png

Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova, unde circa 75% din populație o consideră limbă maternă (inclusiv sub denumirea de „limba moldovenească”).

Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care cca. 24 de milioane o au ca limbă maternă[2]. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane[3] se află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2011, este limbă maternă pentru peste 90% din populație. Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).

sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rom%C3%A2n%C4%83

Reclame

Top 5 – Cele mai frecvente greșeli gramaticale / de expimare făcute de politicieni

dada

  1. Cuvântul ,,panglică” a primit o nouă formă, dar de această dată greșită: pamblică. Cine este autorul greșelii? – Valentin Popa – ministrul al Educației
  2. Exprimarea premierului României – Viorica Dăncilă: ,,Plata să se facă pe o singură dată pe an„. 
  3. La sfârșitul anului 2017, un alt ministru a gafat în cadrul unei declaraţii de presă. Este vorba despre şefa de la Interne, Carmen Dan, care a folosit greşit termenul de „pronume“ în loc de „prenume”: „Vreţi să vă dau eu, acum, nume şi pronume şi toate cele?”, a spus Carmen Dan.
  4. Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor Publice: ,,Eu vreau să fac DECÂT (n.r. corect: DOAR) două precizări legate de alocările bugetare pentru domeniul sănătăţii”.
  5. ,,Celebra” replică a Elenei Băsescu: ,,Poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri”.

Ghicitori gramaticale și literare

ghicitori

Vă provocăm să răspundeți la selecție de ghicitori gramaticale și literare:

1. E un mod, cel mai bogat/ Cu trei timpuri-e-ncărcat,

Tot indică, tot arată/ Că-i sigur de realitate.

2. Tot timpul vociferează/ Că alţii-l discriminează

N-are funcţii şi-ntrebări,/ E un caz…e vai de el!

3. Unele lucruri ori animale/În poezie sunt personaje,

Deci toate sunt personificare,/ Prin ele vremile sunt criticate.

4. E-o podoabă-n exprimare,/E frumos şi bun se pare,

Nuanţează, decorează, gândurile colorează.

5. Vocea lui, a scriitorului,/ Se-aude prin cea a personajului,

Cu fapte şi cu acţiune,/ E indirectă exprimarea. Ce e? spune

 

http://negrupealb.ning.com/group/castelul-fermacat/forum/topics/pentru-cartea-de-ghicitori-1

Ce citim în luna martie? #recomandareVCG

luna martieLuna martie a fost asociată dintotdeauna cu femeia, cu frumuseța și cu veselia, de aceea recomandările noastre din această luna vor fi cu precădere recomandări pentru doamne și domnișoare, fiind de asemenea și o sugestie excelentă de cadouri pentru iubitoarele de lectură din viața voastră:

Muza - Jessie Burton1. Muza – Jessie Burton

O puteți achiziționa cu transport gratuit accesând link-ul: https://goo.gl/viFgYF

Seducator, captivant, cu o bogata paleta de personaje, locuri, idei si emotii, degajand un suspans bine dozat, Muza e un roman de neuitat despre aspiratie si identitate, dragoste si obsesie, autenticitate si deceptie.

Atlasul frumusetii. Femeile lumii in 500 de portrete - Mihaela Noroc

2. Atlasul frumuseții. Femeile lumii in 500 de portrete – Mihaela Noroc

O puteți achiziționa cu preț redus + transport gratuit accesând link-ul: https://goo.gl/ujejwh

Atlasul frumusetii este o emotionanta calatorie in imagini si povesti de viata din toate colturile lumii si a devenit de-a lungul celor patru ani un adevarat fenomen online.

Eu sunt femeie - Maria Cristiana Tudose

3. Eu sunt femeie – Maria Cristiana Tudose

O puteți achiziționa cu preț redus accesând link-ul: https://goo.gl/meaSWj

Un roman ce prezinta etapele din viata unei femei, povestite prin prisma a trei generatii pe care le uneste arta de a fi femeie – de a fi si a iubi. O lectura ce se transforma intr-un bilet de calatorie in timp.

Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

4. Trei metri deasupra cerului – Federico Moccia

O puteți achiziționa cu preț redus + transport gratuit accesând link-ul: https://goo.gl/myTWGP

O mare poveste de dragoste. Pe de o parte tinerii, viata de grup, motocicletele si cursele, pe de alta parte incertitudinile si tacerile unor familii nefericite. Un microcosmos de vieti furioase care incearca sa se desprinda de la pamant.

Insomnii - Irina Binder

5. Insomnii – Irina Binder

O puteți achiziționa cu preț redus accesând link-ul: https://goo.gl/UGJLxR

A venit momentul fericit in care Insomniile Irinei Binder sa ni se prinda ca o podoaba in jurul sufletelor, iar gandurile ei de la ceasuri tarzii sa ne imbratiseze pe toti cu generozitate. Citindu-i trairile, vom descoperi inca o data, cu uimire, ca nedormirile ei sunt si ale noastre, ca nesomnul meu si al tau ne apropie pe toti in acele clipe in care reusim sa ne privim viata cu sinceritate si cu inimile asternute in palme.

In cautarea unui destin - Jojo Moyes

6. În căutarea unui destin – Jojo Moyes

O puteți achiziționa cu preț redus accesând link-ul: https://goo.gl/czFZkc

Jojo Moyes este autoarea bestsellerurilor Inainte sa te cunosc, Dupa ce te-am pierdut, Fata pe care ai lasat-o in urma, Ultima scrisoare de dragoste si Un barbat si o femeie.

Fata din tren - Paula Hawkins

7. Fata din tren – Paula Hawkins

O puteți achiziționa cu preț redus + transport gratuit accesând link-ul: https://goo.gl/PxHHLG

Fata din tren, un roman psihologic, care îți va schimba felul în care îi privești pe cei din jur. Precum trenul care o poarta pe Rachel in fiecare zi, povestea serpuieste printre vietile anoste din suburbiile Londrei, iar cititorii o vor urmari cu sufletul la gura.

Nume de locuitori. Te regăsești pe listă?

45

Abrud – abrudean

Andalucia – andaluz

Anzi – andin

Bordeaux  – bordelez

Budapesta – budapestan

Cairo – cairot

Câmpulung – câmpulungean

Coasta de Fildeş – ivorian

Costa Rica – costarican

Danemarca – danez

Focşani – focşănean

Guatemala – guatemalez

Honduras – hondurian

Levant – levantin

Luxemburg – luxemburghez

Madagascar – malgaş

Malta – maltez

Mangalia – mangaliot

Monaco – monegasc

Moscova – moscovit

Napoli – napolitan

Prusia – prusac

Roman – romaşcan

Sofia – sofiot

Tokio – tokiot

Turda – turdean

Zair – zairez

Zimnicea – zimnicean

(Sursa: Marin Rădulescu/Marin Vlaicu)

Top 10 – Reguli gramaticale

reguli.png

  1. Ortografia verbului ,,a voi”

a) Verbul a voi se scrie și se pronunță la indicativ prezent și conjunctiv prezent cu -ie nu cu e: (eu) voiesc, (să voiesc), voiești (să voiești), voiește.

b) La indicativ perfect simplu se scrie și se pronunță cu -ii, la persoana I singular: eu voii, și cu -i (accentuat) la persoana a III-a singular (el) voi.

c) Tot cu un -i se scrie și la infinitiv prezent și la timpurile compuse formate cu infinitivul: a voi, voi voi, aș voi.

d) Sunt la fel de corecte formele verbului a vrea, ca și cele ale verbului a voi, dar neliterare formele hibride obținute prin contopirea lor: a vroi, sau voriesc, ca și formele de imperfect: vroiam, vroiai.

2. Numeralul adverbial o dată se scrie în cuvinte separate și nu trebuie confundat cu o dată, unde o este articol nehotărât și dată substantiv:

  • A venit la mine numai o dată.
  • Aceasta este o dată importantă.

Când se scrie împreunat, odată este adverb și are înțelesul de ,,cândva”, ,,odinioară”, ,,îndată”.

3. Conjuncțiile compuse deoarece, deși, fiindcă, încât, așadar, carevasăzică, se scriu într-un cuvânt, pentru că fuziunea părților componente este de mult desăvârșită.

Când nu este conjuncție, ci are înțelesul ,,vrea să însemne”, grupul care va să zică se scrie separat.

4. Locuțiunile interjecționale se scriu în cuvinte separate: ia te uită, pe naiba etc.

5. Adjectivele masculine terminate în -iu se scriu la pluralul nearticulat cu -ii, iar la forma articulată cu -iii: cercel-argintiu-cercei argintii-argintiii cercei.

6. Verbul a trebui are la indicativ prezent, persoana a III-a forma trebuie, dar la conjunctiv prezent (să) trebuiască; ca verb personal are și persoana a III-a plural (trebuiau), perfectul simplu (trebuiră), perfect compus (au trebuit).

7. Verbul a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma (ei) miros (nu: (ei) miroase).

8. Verbul a absolvi, indiferent de sens, are forma (eu) absolv (nu: absolvesc).

9. Se scriu cu -nn- verbele derivate cu prefixul -în, a căror rădăcină începe cu n: înnoda, înnopta, înnoi etc.

10. Forma corectă a verbului a avea la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular și plural este să aibă (nu: să aibe, să aive).

Despărțirea la capăt de rând

des

Trebuie să știm faptul că nu se despart la capăt de rând:

a) cuvintele monosilabice;

b) secvențele inițiale și finale (fie că, sunt sau nu silabe) constituite dintr-un singur sunet, redat prin:

  • o consoană + ,,i” șoptit (scurt): duș-mani (nu duș-ma-ni);
  • o vocală (nu: a-er, e-po-pe-e)

c) abrevierile unor cuvinte scrise legat, despărțite prin blancuri (pauze albe), prin punct sau cratimă: UNESCO, S N C F R, a.c. etc;

d) derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: R.A.T.B.-ist;

e) numele proprii de persoane: Popescu etc;

f) numeralele ordinale scrise cu cifre (romane sau arabe) urmate de formatul specific:

al XVI-lea, a 5-a.

TOP 5 recomandări / FEBRUARIE

rec febLuna februarie vine cu multe noutăți în materie de cărți, dar recomandările noastre nu se vor limita doar noile apariții, ne dorim să promovăm și cărți care de-a lungul timpului ne-au inspirat și impresionat. Recomandările noastre pentru luna februarie ar fi următoarele:

*Femeia din Orient Express – Lindsay Jayne Ashford

Femeia din Orient Express - Lindsay Jayne Ashford - PRECOMANDA

  • Roman in care literatura de atmosfera se intalneste cu suspansul si mizeaza pe complexitate emotionala, pune sub lupa legaturile dintre femei, forta suferintei si puterea secretelor.
  • O puteți achiziționa cu preț redus + transport gratuit: https://goo.gl/KrVgyP

*Silver Bay – Jojo Moyes

1.jpg

  • Jojo Moyes adaugă un nou roman de excepție la coleția bestseller (Inainte sa te cunosc, Dupa ce te-am pierdut, Fata pe care ai lasat-o in urma etc.)
  • O puteți precomandă cu preț redus: https://goo.gl/vFNzHR

 

*Cum să oprești timpul – Matt Haig

Cum sa opresti timpul - Matt Haig - PRECOMANDA

  • Cum sa opresti timpul este o poveste nebuneasca si dulce-amara despre cum te poti pierde si regasi, despre iminenta schimbarilor si despre zecile de vieti de care ai nevoie ca sa inveti cum sa traiesti cu adevarat.
  • O puteți precomanda cu preț redus: https://goo.gl/BhCVqf

Orbi – Petronela Rotar

Orbi - Petronela Rotar

  • Ca o disectie facuta pe viu, cartea Petronelei este construita in jurul revelatiei dureroase ca, desi ne ascundem sub un munte de mecanisme de aparare cotidiene, de noi insine nu avem unde sa fugim. – Anca Mizumschi
  • O puteți achiziționa cu preț redus: https://goo.gl/AcwBE1

Când înflorește liliacul – Matha Hall KellCand infloreste liliacul - Martha Hall Kelly

  • Inspirata de evenimente si de oameni reali, Martha Hall Kelly a spus povestea a trei femei, plasata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care dezvaluie curajul, lasitatea si cruzimea acelor zile. Aceasta face parte din istorie – istoria feminina
  • O puteți achiziționa cu preț redus: https://goo.gl/CVhjd3