SUNET – LITERĂ

Grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi redau sunete diferite. Literele e și i pot corespunde unei vocale, dar dacă în silabă există o altă vocală, acestea au valoare fonetică zero.

a) E, i cu valoare fonetică: cer, ger, ginere, chem, chip, ghem.

Cer – trei litere și trei sunete.

Chem – patru litere și trei sunete (K’em);

Ghem – patru litere și trei sunete (G’em).

b) E, i fără valoare fonetică: ceas, cheamă, chiar, gheată etc.

Ceas – patru litere și trei sunete (čas – transcriere fonetică)

Gheață – șase litere și patru sunete (G’ată – transcriere fonetică).

Cele mai multe situații sunt cele în care e și i sunt ele însele vocale, adică au ele valoare fonetică și apar în transcrierea fonetică. Formează silabă.

Excepțiile sunt cazurile în care e și i din grupurile amintite sunt accentuate, atunci au și ele valoare fonetică chiar dacă mai există o vocală.

Cercei e este accentuat fiind vocala din silaba cei, iar i semivocală.

Burghiu i este accentuat, este vocala din silaba ghiu, iar u semivocală.

Litera x transcrie două sunete: axă (3 litere, 4 sunete ,,ks”).

Litera e (la începutul cuvântului) transcrie, uneori, grupul de sunete (ie): eu (ieu), el (iel).

Articolul poate cuprinde și informații din cărțile: Gramatica limbii române pentru gimnaziu – Pană Dindelegan (Editura Univers Enciclopedic), Gramatica limbii române pentru elevi și profesori – Adina Dragomirescu (Editura Corint), DOOM3 (Editura Univers Enciclopedic), Limba și literatura romana – Clasa 8 – Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2022 – Marinela Pantazi, Margareta Onofrei. Recomand tuturor aceste cărți!

Reclame