Textul dramatic. Structuri textuale

• Textul dramatic este scris cu scopul de a fi jucat pe scenă.

• Comedia este un text dramatic care provoacă râsul. Modalitățile de a stârni râsul sunt diverse: limbajul, comportamentul, înfățișarea personajelor, anumite situații și indicații scenice.

• Actul este o subdiviziune a unei piese de teatru și cuprinde mai multe scene.

• Scena sau tabloul este o subdiviziune a unui act, delimitată, în general, prin plecarea sau intrarea unui personaj; prin modificarea timpului și locului acțiunii.

• Actele sunt notate cu cifre romane, iar scenele cu cifre arabe.

Textul dramatic are două componente: indicațiile scenice (didascalii) și dialogul.

• Indicațiile scenice: externe (inițiale) și interne (funcționale).

• Indicațiile externe (inițiale) – titlul, lista personajelor, datele despre spațiul și timpul acțiunii, inclusiv informațiile despre decor

• Indicațiile interne (funcționale) – se referă la intrările și ieșirile personajelor din scenă, la deplasarea lor pe scenă, la intonație și mimică, la gesturi și acțiunile acestora, la momentele de tăcere, numele personajelor din fața unei replici

• Dialogul – este principala modalitate de comunicare în textul dramatic, fiind de cele mai multe ori conflictual.

Atât în textul dialogat, cât și în indicațiile scenice se pot combina diverse structuri textuale: narative, descriptive, explicative și argumentative.

                                      Timpul, spațiul, acțiunea și personajele

• Timpul are două semnificații: durata și momentul. Durata se referă la timpul reprezentației pe scenă, iar momentul se referă la timpul ficțiunii.

• Spațiul are două forme: pe de o parte avem spațiul-scenă (al reprezentării), iar pe de altă parte este spațiul ficțiunii (spectatorul este pus în situația de a-și imagina scena).

• Acțiunea este construită din succesiunea evenimentelor, care permit trecerea de la situația inițială la situația finală.