CLASIFICAREA ADJECTIVELOR

Adjectivele pot fi:

a) Propriu-zise (băiatul mic)

b) Provenite din:

  • verb la participiu (cartea deschisă) – adjective participiale
  • verb la gerunziu (eșarfă fluturândă)
  • adverb (haine gata, oameni bine)

Adjectivele sunt:

  • variabile (atunci când își modifică forma în vorbire, în funcție de gen și număr). Adjectivele variabile au:

a) patru forme flexionare (bun, bună, buni, bune)

b) trei forme flexionare (mic, mică, mici)

c) două forme (verde, verzi)

  • invariabile (când nu își modifică forma în vorbire): bleu, bordo, ditamai, asemenea…

Atenție!

Caietul mare l-am primit de la Maria.

Marele caiet l-am primit de la Maria. (așezat în fața substantivului, adjectivul preia articolul hotărât de la substantiv)

Adjectivele pot fi obținute prin:

  • derivare cu sufixe (osos, darnic, amărui)
  • derivare cu prefixe (subacvatic, neimportant, nedemn)
  • compunere (cumsecade, galben-pal, verde-deschis)
  • conversiune: E bine cum a făcut tema. (Adverb)/Andrei este un băiat bine. (adjectiv)

Articolul poate cuprinde și informații din cărțile: Gramatica limbii române pentru gimnaziu – Pană Dindelegan (Editura Univers Enciclopedic), Gramatica limbii române pentru elevi și profesori – Adina Dragomirescu (Editura Corint), DOOM3 (Editura Univers Enciclopedic), Limba și literatura romana – Clasa 8 – Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2022 – Marinela Pantazi, Margareta Onofrei. Recomand tuturor aceste cărți!

Reclame

ADJECTIVUL – DEFINIȚIE

ADJECTIVUL este partea de vorbire care exprimă însușiri ale obiectelor sau indică o categorie de obiecte desemnate prin substantiv.

Reclame

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEGATIV

Pronumele și adjectivul pronominal negativ evocă ființe sau obiecte inexistente. Propozițiile care conțin pronume și adjective pronominale negative au verbul la formă negativă:

  • N-a venit nimeni.

FORME ȘI FLEXIUNI

  1. Nimeni

N = Ac. – nimeni

  • Se referă numai la persoane;
  • Se folosește numai ca pronume;
  • Nu are forme distincte de gen.

Exemplu: Nu vine nimeni./N-am văzut pe nimeni.

G = D – nimănui

Exemplu: Nu e treaba nimănui.

2. Nimic

N = Ac. : nimic

  • Se referă la obiecte;
  • Se folosește numai ca pronume;

Exemplu: N-am mâncat nimic.

3. Niciunul

N = AC. – niciunul (singular, masculin), niciuna (singular, feminin), niciunii (masculin, plural), niciunele (plural, feminin)

  • Se referă atât la persoane, cât și la obiecte;
  • Apare atât ca pronume (N-am văzut pe niciunul), cât și ca adjectiv pronominal (N-am văzut niciun copac).

G = D: niciunuia (maculin, singular), niciuneia (feminin, singular), niciunora (plural, feminin și masculin).

FUNCȚII SINTACTICE

  • Subiect: Nimeni nu lipsește.
  • Nume predicativ: Cartea aceasta nu este a nimănui.
  • Complement direct: N-am văzut nimic/pe nimeni.
  • Complement indirect: N-am dat cadouri nimănui.
  • Complement prepozițional: Nu apelează la niciunul.
  • Circumstanțial de mod: Nu arăt ca niciuna dintre ele.
  • Circumstanțial de loc: Nu m-am dus acasă la nimeni.
  • Circumstanțial de timp: Nu am venit la școală înaintea niciunuia.
  • Atribut: Satul acesta a ajuns pământul nimănui.

Când însoțește un substantiv, acesta are funcție sintactică de atribut adjectival.

  1. N = AC.: niciun băiat/nicio fată;
  2. G = D: niciunui băiat/niciunei fete (singular) niciunor (feminin, plural).

Nimeni și nimic nu pot fi adjective pronominale, numai niciunul și niciuna.

Articolul poate cuprinde și informații din cărțile: Gramatica limbii române pentru gimnaziu – Pană Dindelegan (Editura Univers Enciclopedic), Gramatica limbii române pentru elevi și profesori – Adina Dragomirescu (Editura Corint), DOOM3 (Editura Univers Enciclopedic), Limba și literatura romana – Clasa 8 – Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2022 – Marinela Pantazi, Margareta Onofrei. Recomand tuturor aceste cărți!

Reclame

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV

Pronumele și adjectivul pronominal interogativ se folosește pentru a construi întrebările parțiale, având rolul de a înlocui cuvântul sau cuvintele așteptate ca răspuns la întrebare:

  • Cine a venit ieri la cinematograf? (Andreea)

FORME ȘI FLEXIUNI

  1. Care

N=Ac – care

a) Pronume: Care dintre noi a greșit?

b) Adjectiv pronominal: Care băiat a răspuns bine?

G=D – cărui(a) (masculin, singular); cărei(a) (feminin, singular); căror(a) (masculin și feminin, plural).

a) Pronume: Căruia i-ai răspuns?

b) Adjectiv pronominal: Cărui băiat i-ai răspuns?/Rochile căruia le doriți?

2. Ce

N=AC – ce

a) Pronume: Ce a greșit în rezolvare?

b) Adjectiv pronominal: Ce băiat a răspuns?

NU are forme pentru G/D.

3. Cât

N=AC – Cât (masculin, singular), câtă (feminin, singular), câți (masculin, plural), câte (feminin, plural)

a) Pronume: Câți au participat la concurs?

b) Adjectiv pronominal: Câtă pâine ai mâncat?

G = AC – câtor(a)

Cărțile câtora nu sunt bune?

  • GENITIV = poate apărea și a + acuzativ = Caietele a câți elevi nu au ajuns?
  • DATIV = poate apărea și la + acuzativ = La câți dintre elevi le-ai dat note?

4. Cine/Cui

N=AC – Cine

Cine a venit? Pe cine ai văzut?

G = D – Cui

Cui i-ai spus? Al cui e paltonul?

5. Al câtelea

N = AC: al câtelea (masculin), a câta (masculin)

A câta a ieșit la concurs?

FUNCȚII SINTACTICE:

  • Subiect: Cine a venit?
  • Nume predicativ: Ce este colegul tău?
  • Complement direct: Ce să-ți dau?
  • Complement indirect: Cui i-ai oferit prăjituri?
  • Complement prepozițional: La cine te gândeai mai devreme?
  • Complement de agent: De cine ai fost îndrumat în găsirea locului de muncă?
  • Circumstanțial de loc: La cine mergi mâine?
  • Circumstanțial de timp: După cine ai venit afară?
  • Circumstanțial de mod: Precum cine ai acționat?

Când însoțește un substantiv și se acordă în gen, număr și caz, pronumele interogativ are valoare de adjectiv pronominal, iar funcția sintactică va fi de ATRIBUT ADJECTIVAL.

  • Ce citești? (pronume interogativ)
  • Ce carte citești? (adjectiv pronominal interogativ)

Articolul poate cuprinde și informații din cărțile: Gramatica limbii române pentru gimnaziu – Pană Dindelegan (Editura Univers Enciclopedic), Gramatica limbii române pentru elevi și profesori – Adina Dragomirescu (Editura Corint), DOOM3 (Editura Univers Enciclopedic), Limba și literatura romana – Clasa 8 – Ghid complet pentru Evaluarea Națională 2022 – Marinela Pantazi, Margareta Onofrei. Recomand tuturor aceste cărți!

Reclame

PRONUMELE ȘI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEHOTĂRÂT (INDEFINIT)

Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât (indefinit) evocă (se referă la) o ființă/un obiect sau un ansamblu de ființe/obiecte care nu pot fi identificate sau cuantificate.

CLASIFICARE:

  • Simple: atât, unul, altul, tot, mult, puțin, niște, cutare, atare, alde, anume;
  • Compuse din:

a) pronume relativ + formanții: fie– (fiecare, fiecine), ori– (oricare, oricine, oricât), ori– + și– (orișicine, orișice), oare– (oarece);

b) pronumele nehotărât simplu unul + formantul vre– (vreunul)

c) adjectivul pronominal nehotărât simplu alt + un pronume nehotărât sau relativ + particula -va (altcineva, altceva)

d) locuțiuni pronominale: cine știe ce, cine știe cine, nu știu care, nu știu cine etc.

Funcțiile sintactice:

  • Subiect: Oricine poate face ceva.
  • Nume predicativ: El era altul.
  • Complement direct: L-am așteptat pe altul.
  • Complement indirect: Nu spun oricui secretul meu.
  • Complement prepozițional: M-am întâlnit cu altcineva.
  • Circumstanțial de timp: Am venit la școală după toate.
  • Circumstanțial de loc: Stau lângă cineva.
  • Circumstanțial de mod: Mă citește ca altcineva.
  • Circumstanțial de cauză: M-a certat pentru toate.
  • Circumstanțial de scop: Citesc pentru ceva concret.
  • Apoziție: Un băiat, oarecare, să plece acum.